Articole Aparute in Decembrie 2010

Mangalia -- Lucrări pentru canalizare şi alimentare cu apă

Primăria Mangalia şi-a propus să efectueze lucrări de infrastructură rutieră, canalizări şi alimentare cu apă în municipiu, însă mai întâi trebuie desemnată o firmă care se va ocupa de lucrări. Contractul între Primărie şi societăţile care vor câştiga licitaţia urmează a fi încheiat pe trei ani, cu trei agenţi economici. Data limită de prezentare a ofertelor la sediul autorităţii contactante este 21 ianuarie, ora 9.00, urmând ca în aceeaşi zi, de la ora 10.00, să aibă loc deschiderea ofertelor.

Articolul integral in: Telegraf

MURES - Investiţiile Aquaserv în calitatea serviciilor continuă în 2011

Deşi criza economică şi-a făcut simţită prezenţa şi în acest an, Sergiu Horobeţ, directorul general al companiei Aquaserv SA din Târgu-Mureş, apreciază că 2010 a fost unul bun, cu realizări. Două dintre cele mai importante dintre acestea sunt finalizarea şi recepţionarea lucrărilor de extindere şi reabilitare a reţelelor de canalizare din Târgu-Mureş şi reabilitarea Staţiei de Epurare a apelor uzate de la Cristeşti.

Articolul integral in: Ziarul Zi e Zi

SIBIU - Copşa Mică a primit banii pentru continuarea lucrărilor la apă şi canal

Ministerul Mediului şi Pădurilor a achitat sumele restante pentru proiectul zonal “Sistem zonal de canalizare şi alimentare cu apă potabilă în oraşul Copşa Mică şi localităţile limitrofe - Axente Sever, Valea Viilor şi Târnava”.

Articolul integral in: Tribuna

Proiect pe apă şi canalizare în valoare de 123 de milioane de euro la Sibiu

Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin intermediul Direcţiei Generale AM POS Mediu, a anunţat municipalitatea sibiană că noul proiect depus în vederea obţinerii de fonduri europene intitulat „Extinderea şi reabilitarea sistemului de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov” a fost transmis oficial Comisiei Europene în vederea evaluării şi aprobării.

Articolul integral in: Ora de Sibiu

21 de milioane de lei pentru primariile vrincene

Pe final de an, noua primarii vrincene au primit bani pentru plata lucrarilor executate pe Ordonanta 7/2006 .Majoritatea lucrarilor se afla in stadii de executie cuprinse intre 75-90%, dupa cum spune prefectul.

Articolul integral in: Ziarul de Vrancea

Decontări de 51,7 milioane lei pentru primăriile din Mureş

51.780.000 lei au primit mai multe primării din judeţul Mureş printr-o Hotărâre de Guvern privind repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din TVA pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural.

Articolul integral in: Ziarul Zi de Zi

VASLUI - Poduri, podete, apa si sali de sport în comunele din judet

Câteva localitãti din judetul Vaslui vor primi 3.196.000 lei, ce provin din cote defalcate din TVA pe anul 2010, bani care vor fi folositi exclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii si a unor baze sportive. Cea mai norocoasã este comuna Cretesti, acolo urmând sã fie «pompati» 600.000 lei pentru alimentarea cu apã a satelor Cretesti si Cretestii de Sus..

Articolul integral in: Monitorul de Vaslui

GORJ - Sistemele de tratare a apei potabile din Ţicleni şi Cărbuneşti, modernizate

Sistemele de captare şi tratare a apei potabile din oraşele Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni vor fi extinse şi reabilitate de Aparegio. Societatea comercială beneficiază de asistenţă financiară acordată prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu pentru perioada 2007-2013 pentru implementarea proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Gorj”, care are o valoare de 311.029.194 lei fără TVA.

Articolul integral in: Ziarul Pandurul

DOLJ - 15 comune doljene primesc bani pentru apă şi canalizare

Prin HG 1.326 din decembrie 2010, Guvernul a alocat judetului Dolj 1,8 milioane de lei în această săptămână pentru continuarea sau demararea unor proiecte în baza celebrei OG 7 din 2006, a programului pentru reabilitarea infrastructurii în mediul rural. Cea mai mare sumă merge către comuna Măceşu de Sus, 360.000 de lei, pentru alimentarea cu apă.

Articolul integral in: Noua Presa

Covasna: Contracte de finanţare de 128 mil. euro în 2011

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna va semna, în 2011, contracte de finanţare pentru proiecte europene în valoare de peste 128 de milioane de euro, cea mai mare sumă urmând să fie investită în extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare.

Articolul integral in: Romania Libera

Staţia de epurare a Craiovei, încă un pas spre modernizare

Mâine va fi pusă în funcţiune secţiunea de tratare mecanică din cadrul staţiei de epurare a apelor uzate în municipiul Craiova, proiect din cadrul Măsurii ISPA 2000/RO16/P/PE002 „Reabilitarea reţelelor de canalizare şi apă potabilă şi furnizarea de facilităţi pentru epurarea apelor uzate în Craiova pentru protecţia fluviului Dunărea, România.”

Articolul integral in: Ziarul Lupa

Oradea: apă şi canalizare pentru tot municipiul

Proiectul cunoscut sub deumirea Aparegio, care presupune extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor ajunge la faza de finanţare. Vineri, 24 decembrie, Municipalitatea orădeană a anunţat printr-un comunicat de presă acceptul privind finanţarea de 83 milioane de euro. Chiar dacă, iniţial, CE urma să dea verdictul doar în cursul lunii ianuarie, forul european a dat vestea bună înainte de Crăciun. OK-ul dat de Bruxelles înseamnă că până în 2013 Bihorul se va transforma într-un mega-şantier. În ianuarie, conform Biroului de Presă al Primăriei, vor fi demarate licitaţiile pentru lucrările din Oradea, caietul de sarcini fiind deja realizat.

Articolul integral in: BihorStiri

GIURGIU - În proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare, lucrările vor fi reluate în ianuarie

În cadrul conferinţei de presă organizate de SC Apa Service S.A. pe 20 decembrie, Lucica Neagu, şefa Compartimentului Unităţii de Implementare a Proiectului privind extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, a anunţat că, potrivit programului, lucrările aferente acestui proiect vor fi reluate pe 6 ianuarie.

Articolul integral in:Giurgiu Online

Tarifele Apa Nova Bucureşti scad de la 1 ianuarie Tarifele Apa Nova Bucureşti scad de la 1 ianuarie

Tarifele pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare percepute de Apa Nova Bucureşti vor fi mai mici cu aproape 6%, începând cu 1 ianuarie 2011, a anuntat astăzi compania.

Articolul integral in: Evenimentul Zilei

VALCEA - Un pas in plus pe Masura 322

La Prundeni, a fost primita scrisoarea de garantie pentru restituirea avansului pentru proiectul "Infiintarea sistemului de canalizare (retea publica de apa uzata si statie de epurare), extinderea retelei publice de apa potabila, imbunatatirea retelei de drumuri de interes local, infiintare si dotarea Centrului de ingrijire copii scolari (after school) si conservarea specificului local si a mostenirii culturale in comuna Prundeni, judetul Valcea", proiect finantat prin PNDR Masura 322. Dupa sustinerea licitatiei, firma castigatoare a executat lucrari pe mai mult de 3 km de canalizare urmand ca in continuare, dupa sarbatori, sa revina cu forte sporite pentru finalizarea executiei, ofertata la 16 luni de zile.

Articolul integral in: InfoPortal

VRANCEA - Alimentarea cu apă a satului Ciolăneşti, finalizată în 2011

Autorităţile locale din Fitioneşti speră ca anul viitor locuitorii satului Ciolăneşti să aibă apă potabilă la robinete. Primarul din Fitioneşti a declarat că, deşi lucrările la sistemul de aducţiune au început de doar câteva săptămâni, până la această dată lucrările au fost realizate în proporţie de peste 40 la sută. De acest sistem vor beneficia peste 300 de locuitori ai satului Ciolăneşti. Valoarea proiectului de alimentare cu apă este de 1,4 milioane lei.

Articolul integral in: Monitorul de Vrancea

Apaserv promite investiţii de peste 100 milioane euro

Potrivit directorului Ioan Leitner, proiectul de reabilitare a sistemului de apă şi canalizare din judeţ a fost aprobat de Ministerul Mediului

Articolul integral in: Gazeta de Nord-Ves

MARAMURES - Proiect de alimentare cu apă în satele Bârsana, Năneşti şi Strâmtura

În baza hotărârii privind contractarea şi garantarea de către guvern a unor credite pentru pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor etc., a fost realizat obiectivul de investiţii "Alimentare cu apă a localităţilor Bârsana şi Năneşti", comuna Bârsana.

Articolul integral in: Glasul Maramuresului

Noi proiecte de modernizare şi reabilitare a infrastructurii urbane din Câmpulung Moldovenesc

Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a iniţiat mai multe proiecte pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii din oraş. Astfel, un proiect în valoare de aproape două milioane de lei, care va fi realizat în perioada 2011-2012, prevede execuţia de reţele de alimentare cu apă potabilă pe 22 străzi din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Articolul integral in: Crai Nou

SATU MARE - Apaserv închide anul pe profit

Proiecte importante finalizate, extinderea de reţele şi păstrarea tarifelor sub nivelul mediu pe ţară. Sunt câteva din realizările Societăţii Apaserv Satu Mare  pe 2010. Pe lângă finalizarea proiectului ISPA, au continuat lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare în mai multe localităţi din judeţ, iar societatea este pe profit.

Articolul integral in: Satmareanul.net

VASLUI – Comuna Stefan cel Mare: Alimentare cu apă şi… aerodrom

Comuna Ştefan cel Mare încheie anul 2010 cu destule realizări, dar şi cu insatisfacţii, fiindcă multe proiecte nu au putut fi finalizate din lipsă de fonduri. Un lucru este însă aproape cert: anul viitor, toate satele comunei vor avea alimentare cu apă, iar în centrul de comună va fi construit un aerodrom.

Articolul integral in: Evenimentul - Regional al Moldovei

Mai multe articole..