Ziua Mondiala a Apei 2013

Ziua Mondiala a  apei la Sibiu

 

 

Peste 600 copii din şcoli şi grădiniţe au răspuns invitaţiei pe care „Apă Canal” a făcut-o în vederea sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei. Cei mici au realizat desene, machete, poezii şi compuneri în care apei îi este recunoscut statulul de „lichid al vieţii”.

 

Vineri, 22 martie ac, începând cu orele 11,oo, la sediul „Apă Canal” va fi o dublă sărbătoare: Ziua Mondială a Apei şi marcarea a 5 ani de existenţă a Proiectului educaţional „Prietenii apei”. Vor fi acordate Trofee de excelenţă şi cupe instituţiilor de învăţământ ce au făcut posibil ca „Prietenii apei” să devină cel mai amplu program educaţional pe care un operator de servicii de apă şi canalizare îl desfăşoară în România. Cu acest prilej va fi lansat jocul „Drumul apei” ce transpune, sub formă de puzzle,  rolul pe care „Apă Canal” îl are în gestionarea apei.

Expoziţia amenajată la sediul „Apă Canal” reuneşte peste 200 de creaţii artistice, cei mai talentaţi autori fiind invitaţi la vernisaj iar eforturile răsplătite cu premii constând în jocuri educaţionale.

 

*********************

Ziua Mondiala a  apei la Targu Mures

 

 

Pentru a marca Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în fiecare an la nivel mondial în data de 22 martie, Compania AQUASERV Tg-Mures organizează în zilele 21 şi 22 martie 2013, sub titlul Apă potabilă pentru toată lumea, o serie de activităţi educative, concursuri tematice şi vizite ale unor grupe de grădiniţă şi clase de elevi la Uzinele de Apă.

 

 

 

Ca în fiecare an, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, Compania AQUASERV, încearcă să contribuie la sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa calităţii apei în viaţa în general, sub sloganul Apă potabilă pentru toată lumea.

 

 

Prin intermediul activităţilor educative, concursurilor tematice şi a vizitelor la Uzinele de Apă, copiii şi elevii participanţi vor avea posibilitatea să înţeleagă nevoia de a spori cooperarea internaţională în domeniul apei şi provocările prezente cu care se confruntă managementul apei, în special în ceea ce priveşte accesul la apă, modul de preparare a apei potabile şi cel mai important, să înveţe modalităţi de protejare a resurselor de apă.

 

afis22martie  foto2 

DSC09247

 

 

2013logo Romanian ZIUAAPEI2013TIPAR3-POSTER