Articole aparute in Februarie 2011

SIBIU - Cârţa se modernizează

Localnicii din Carta vor avea conditii europene. Sistemul de canalizare este aproape de finalizare, iar primarul Cristin Magheru are incredere ca in luna iunie toate detaliile racordarii vor fi puse la punct.

Articolul integral in: Monitorul de Sibiu

CARAS-SEERIN - Din septembrie, apă şi canalizare la Bolvaşniţa

Dacă vremea va permite, de săptămâna viitoare vor fi reluate lucrările cuprinse în cadrul proiectului integrat, depus de administraţia locală pe Măsura 322. Demarată în 2008, lucrarea de modernizare a infrastructurii locale este realizată în proporţie de 40%, urmând ca până la finele lunii septembrie să fie finalizată.

Articolul integral in: Caras Ondine

Programele prioritare ale Ministerului Mediului

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély a prezentat, joi, programele prioritare pentru anul 2011 ale insituţiei pe care o conduce. Începând din acest an, MMP va derula Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii un program nou, în cadrul căruia componentele de prevenire a inundaţiilor şi realizarea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi a staţiilor de epurare a apelor uzate vor fi gestionate de MMP

Articolul integral in: Vrancea Media

La Tecuci va începe anul acesta extindere reţelei de canalizare menajeră în cartierul CFR

În Tecuci va începe în anul 2011 investiţia "Extindere reţea canalizare menajeră în cartierul CFR din municipiul Tecuci". Obiectivul principal al investiţiei constă în realizarea unei reţele de canalizare menajeră în cartierul CFR, ce va conduce la protejarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locuitorilor şi a mediului înconjurător.

Articolul integral in: Portalul National de Administratie Publica

Târgu-Jiu: Bani europeni pentru confortul gorjenilor

60 de milioane de euro vor fi investiţi în modernizarea infrastructurii din municipiul Târgu-Jiu. Lucrările presupun reabilitarea staţiilor de epurare şi tratare şi modernizarea sau  introducerea reţelelor de apă şi canalizare.

Articolul integral in: Adevarul

Mai multe articole..